Piotr este de origine poloneză și a venit în Belgia în 2021 să lucreze prin intermediul IMPACT. O nouă aventură, după ce lucrase deja în Marea Britanie și în Franța. În prezent, Piotr își câștigă existența construind și finisând blaturi de bucătărie. Îi place Belgia și are numai cuvinte de laudă pentru colaborarea și buna îngrijire de care se bucură din partea IMPACT.
Piotr are acum 55 de ani, iar în țara sa de origine, Polonia, a lucrat mult timp în domeniul construcțiilor. Însă, după foarte mulți ani, avea să își schimbe complet profesia. Astfel, el a devenit manager zonal al unui lanț mare de supermarketuri. După un timp, Piotr și-a dat seama că, lucrând ore întregi pe zi cu documente și sarcini administrative, nu se simțea la fel de împlinit ca în anii în care lucrase în construcții.
Dorul de a-și sufleca mânecile
Dorul de a-și sufleca mânecile, de a monta gresie, de a lucra cu ciment și de a construi ziduri de case l-a făcut pe Piotr să se mute la Londra când a împlinit 39 de ani. „Nu pot să neg: urma să câștig mai bine în Londra decât în Polonia. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care și soția și copiii mei m-au încurajat să fac acest pas. Am ezitat la început, dar am decis să fac acest lucru împreună cu ei și, astfel, am lucrat zece ani în sectorul construcțiilor în diverse locuri din Anglia.”
Piotr a învățat, de-a lungul vieții, să facă față schimbării. „În cei zece ani petrecuți în Anglia am locuit în zece apartamente diferite. M-am obișnuit cu schimbarea. De aceea mi-a fost ceva mai ușor să decid, în cele din urmă, să vin în Belgia. Desigur, înțeleg că alți specialiști cu același profil ca al meu ezită să plece în străinătate, însă pot doar să îi sfătuiesc să nu se teamă de schimbare și să facă acest pas, inclusiv dacă nu cunosc limba. Se pot întoarce oricând în țară dacă nu li se potrivește acest lucru.”
„Pot doar să le recomand experților să nu se teamă de schimbare și să facă pasul de a veni în Belgia.”
Întoarcerea în Polonia
După zece ani în Londra, unde fiica lui Piotr locuiește și acum, acesta s-a întors în 2015 în țara natală: Polonia. „Am găsit un loc de muncă la o firmă care construiește magazine mari de articole sportive pentru mărci cunoscute, cum ar fi Adidas, Puma și Reebok. Nu era aproape de zona mea de origine și a trebuit și aici să mă tot deplasez: din nord în sud sau vest și tot așa. După șase ani am decis că e momentul să schimb ceva.”
Și iată cum, după ce a poposit scurt timp în Franța, Piotr a ajuns în cele din urmă în Belgia în februarie 2021. „Am căutat pe internet locuri de muncă și țări în care este suficient să cunoști limba engleză. În Germania ți se cere adesea limba germană, în Franța e obligatoriu să vorbești franceză, iar cunoașterea englezei este limitată. Am început să le scriu diferitor birouri de muncă temporară din Benelux, așteptând un răspuns pozitiv și serios. Inițial am căutat un job ca gresier, vechea mea meserie.”
Un sentiment bun din prima
Răspunsul și primul contact cu IMPACT l-au convins aproape instantaneu pe Piotr. „Joanna, una dintre consultanții de recrutare de la IMPACT, a fost prima care mi-a răspuns frumos la cererea mea de angajare. Anterior, când întrebam alte birouri de muncă temporară unde aș putea lucra când sosesc, ce unelte sau documente ar trebui să aduc etc., oamenii erau aproape surprinși că pun asemenea întrebări. O astfel de reacție nu lasă o impresie bună, te face să te simți neimportant.”
La IMPACT am avut de la început un sentiment bun: „Cu Joanna am observat imediat că discutăm la alt nivel. A fost plăcut să putem vorbi în limba poloneză. Joanna mi-a găsit un loc de muncă și mi-a spus, pe Skype printre altele, că poarta e larg deschisă pentru mine și că sunt pregătiți să mă primească atunci când îmi voi face bagajul și voi veni în Belgia. Comunicarea completă, inclusiv cu alți doi colegi de la IMPACT, a decurs foarte spontan și personal: e un lucru foarte plăcut.”
O revelație din prima zi
Călătoria cu mașina din Polonia până în Belgia n-a fost deloc ușoară. „Era prima dată când făceam o călătorie atât de lungă cu mașina. Am traversat Germania și Olanda, iar în cele din urmă am ajuns la Hasselt, la sediul IMPACT. Am fost primit imediat cu căldură și mi s-a oferit o noapte gratuită într-un hotel foarte îngrijit. Uau, era o revelație pentru mine să văd că un birou de muncă temporară oferă așa ceva cuiva ca mine, practic fără să ne cunoaștem cu adevărat încă. Am considerat acest lucru un plus uriaș, prin care stabilești de la început un standard și le transmiți un mesaj clar lucrătorilor tăi temporari.”
În prima săptămână în Belgia, Piotr a trebuit, din păcate, să stea în carantină din cauza coronavirusului. „Nu a fost deloc un lucru rău în sine. Am putut astfel să mă obișnuiesc liniștit cu noul meu mediu, să citesc ceva și să aflu lucruri despre locul de muncă, despre Belgia și așa mai departe. În plus, m-am putut instala deja în apartamentul pe care mi-l pregătise IMPACT. Și aici am fost surprins cât de spațioasă era camera mea. Iar dacă aveam o întrebare, cei de la IMPACT îmi răspundeau imediat cu plăcere. Așa e și acum.”
A doua încercare, mai puțin reușită
Totuși, nu a mers totul chiar conform planului. „Inițial am ales un job ca gresier, dar, după o lună, s-a dovedit că nu era totul chiar cum voiam. IMPACT a dat dovadă de multă înțelegere și m-a lăsat să aleg dacă vreau să rămân în Belgia: am ales să rămân. În perioada noii mele căutări, IMPACT mi-a plătit chiria, un gest frumos. În cele din urmă, mi-au găsit patru locuri de muncă la patru firme diferite. După toate interviurile am putut alege dintre două propuneri frumoase, ceea ce este interesant când îți cauți un loc de muncă.”
Și astfel, eșecul de la primul loc de muncă s-a dovedit a nu fi un lucru rău. „Jobul pe care îl am acum îmi place mult mai mult. Este un mediu care mi se potrivește mai bine și un job în care lucrez mult cu mâinile. În plus, este un job la care faci mereu aceleași lucruri sau lucrezi cu aceeași mașină. Unora li se poate părea plictisitor, însă mie tocmai asta îmi place. Ai astfel posibilitatea de a te specializa pe ceva anume, de a te perfecționa.”